Dupa ce sa te uiti cand cauti rochii de mireasa in acest an?
A inceput de curand un nou an, iar rochiile de mireasa n-au stat pe loc. La fel ca vremea si politica, ele sunt in continua schimbare si nu trebuie sa va mire daca peste noapte revine la moda ceva de acum 50 de ani. Daca sunteti in cautare de rochii de mireasa model 2019, fie ca abia incepeti sa va planuiti nunta, fie ca sunteti deja afundate in acest proces, iata cateva tendinte pe care designerii va invita sa le luati in calcul anul acesta.
Rochiile tip printesa
Rochiile clasice, mari, de bal, sunt din nou la moda si sunt alegerea perfecta pentru tine daca vrei sa ai o intrare in scena dramatica si de neuitat. 2019 vine cu o abundenta de eleganta si prestigiu, iar rochiile tip printesa vor face o mare diferenta fata de rochiile de mireasa fluide cu care ne-am obisnuit pana acum. Indiferent de detalii si accesorii, aspectul lor voluminos si glam va intoarce cu siguranta multe capete.
Pantalonii de mireasa
Daca urmeaza sa aveti o petrecere dupa cununia civila, o repetitie pentru nunta sau pur si simplu nu vreti sa purtati o rochie de mireasa, compleul cu pantaloni si salopetele sunt o alternativa mai confortabila, mai flatanta pentru o silueta de invidiat si foarte in ton cu vremurile de astazi. Pantalonii combinati cu un top romantic din dantela sunt perfecti pentru o ceremonie moderna, in timp ce un compleu alb este o alegere buna pentru o ceremonie mai casual. Exista si combinatii cu pantaloni scurti sau trei sfert, pentru o atitudine si mai relaxata si indrazneata.
Rochiile scurte si obraznice
La polul opus, exista si variante setate pe neobrazare, care merg de la rochii mini cu expunere maxima a picioarelor, la unele de dimensiuni medii, dar puse pe flirt. Rochitele de mireasa sunt perfecte pentru evenimentele de dinaintea nuntii sau pentru miresele care isi doresc ceva mai putin formal.
Rochiile in cascada
Daca vreti ceva la mijloc – adica un stil indraznet si relaxat, fara presiunea unei rochii voluminoase sau a unui tren lung, dar care sa nu fie nici prea provocator –, puteti opta pentru o rochie in straturi sau in cascada. Aceasta adauga un plus de fluiditate si de miscare, nu si de greutate, si se potriveste de minune cu dantela si cu broderiile.
Fundele
Un trend mult apreciat la targurile de fashion de anul acesta si destinat unui look foarte feminin sunt fundele si funditele. Fie ca este una uriasa, asezata in spatele rochiei sau de-a lungul manecilor, fie una simpla plasata la gat, la nivelul taliei sau pe umeri, funda este un stil high fashion care se poate integra cu usurinta intr-un look modern, contemporan.
Flower Power
Motivele florale 3D din dantela aduc textura si dinamism unei rochii de mireasa, indiferent de model si de silueta. Ele aduc o noua dimensiune, deci mai mult impact siluetei si pot fi insotite de pene si de cristale. Efect garantat: veti purta o opera de arta.
Satinul
Desi a fost, fara indoiala, materialul anului 2018, satinul continua trendul si anul acesta. Designerii spun ca este elementul suprem in materie de glamour, motiv pentru care tot mai multe mirese il aleg pentru cel mai mare eveniment din viata lor.